Kererū, porumbelul dolofan al Noii Zeelande, este o pasăre minunată cu un penaj frumos și iridescent, dar este o pasăre măiastră cu un obicei nefericit: este cea mai beată pasăre din țară.
Motivul pentru care cea mai beată pasăre din Noua Zeelandă are acest „viciu” este pasiunea sa pentru fructe. Mai exact, mâncatul de fructe și apoi statul la Soare cu gușa plină de materie organică predispusă la fermentare.
Gușa este o parte a sistemului digestiv al unor păsări. Toți porumbeii au una, iar kererū, fiind un porumbel faimos pentru rotunjimea sa, nu face excepție.
În fața unei surse excesive de fructe, un kererū (cunoscut și sub numele de kūkū sau kūkūpa) se va înfrupta și poate face asta datorită gușei sale extensibile și elastice. Aceasta este o adaptare anatomică care le permite păsărilor să mănânce multă hrană foarte repede și apoi să o stocheze în timp ce restul sistemului digestiv lucrează la excesul de hrană.
Fructele intră în gușă, care acționează ca un fel de zonă de așteptare, și atunci când este umplută, le dă porumbeilor acea estetică rotundă pentru o perioadă scurtă după ce mănâncă. Aici lucrurile se complică pentru kererū.
Acestor păsări le place să stea în locuri însorite, iar dacă au o gușă plină de fructe care se încălzesc, acestea pot fermenta, producând alcool. Aceste păsări devin atât de bete pentru că sunt foarte mici.
„Veneau mai bete decât vă puteți imagina. A fost ridicol, oamenii aduceau brațe pline de astfel de porumbei beți și flămânzi”, a spus managerul de la Centrul de Recuperare a Păsărilor Autohtone din Whangarei, Robert Webb, după un incident din 2010 când centrul a primit în jur de 60 de kererū beți.
Cu toate că ar putea fi o problemă, beția lor nu i-a făcut să piardă iubirea neozeelandezilor, care le-au acordat prestigiosul titlu de Pasărea Anului în 2018, explică IFLScience.
Kererū sunt păsări foarte importante pentru peisajul Noii Zeelande. Cunoscuți de unii drept „grădinarii cerului”, sunt singurele păsări cu un cioc suficient de mare pentru a mânca unele dintre cele mai mari fructe cu semințe din țară, jucând astfel un rol crucial în dispersarea speciilor de plante.
Păsările moa obișnuiau să ajute și ele, dar au dispărut de mult. Cu cât timp în urmă? Așa-zise „observări” au fost raportate până în 1993, iar un studiu recent a decis să verifice autenticitatea acestora.
Iată meduza care își amintește trecutul deși nu are creier!
Musca ce nu poate zbura: descoperirea fascinantă a doi cercetători
Păsările de la orașe au ochi mai mici din cauza poluării luminoase
Un studiu arată că păianjenii pot contamina cu mercur animalele